Calculator ROTR
asigurarea pentru licentiere ARRModalitatea de calcul a limitei de raspundere:
Conform OMTCT nr. 1892/2006, pentru obtinerea licentei de transport de la Autoritatea Rutiera Romana, operatorul de transport rutier trebuie sa faca dovada ca dispune de capacitate financiara pentru autovehiculele pentru care solicita copie conforma, dispunand de un nivel financiar de 9.000 Eur pentru primul autovehicul rutier si de 5.000 Eur pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere.
ASIGURAREA DE RASPUNDERE A OPERATORILOR DE TRANSPORT RUTIER (ROR) - Conditii generale de asigurare - In cuprinsul prezentelor conditii se adopta urmatoarele definitii: ASIGURARE: contractul de asigurare; ASIGURATOR: societatea de asigurare - reasigurare PLATINUM ASIGURARI - REASIGURARI SA; ASIGURAT: subiectul titular al interesului asigurat, care in contextul prezentei asigurari este «Operatorul de Transport Rutier»; OPERATOR DE TRANSPORT RUTIER: persoana autorizata de Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei prin Autoritatea Rutiera Romana, sa desfasoare activitati de transport rutier cu vehicule omologate pentru care s-a efectuat inspectia tehnica periodica si pentru care s-a eliberat licenta de executie pentru vehicul. CAPACITATE FINANCIARA PROPRIE: se dovedeste, conform ultimului bilant contabil, printr-un document din partea organului financiar teritorial care are în arondare operatorul de transport rutier, din care sa reiasa ca îndeplineste nivelul financiar minim. NIVEL FINANCIAR MINIM: in cazul unui operator de transport rutier nou-înfiintat nivelul financiar minim se certifica prin: nivelul capitalului social subscris si varsat; sau nivelul lichiditatilor disponibile în banca, in conformitate cu ORDINUL MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI Nr. 1842 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora, cu modificarile si completarile ulterioare. LIMITA RASPUNDERII: reprezinta o limita maxima pana la care Asiguratorul raspunde pentru prejudiciile generate de producerea evenimentelor asigurate pe intreaga perioada de valabilitate a politei de asigurare. BENEFICIAR: terta persoana pentru care Asiguratul presteaza transporturi rutiere si careia ii este platita despagubirea; PREJUDICIU: contravaloarea raspunderii materiale de natura contractuala ce revine Asiguratului care se materializeaza in debite catre terte persoane ca urmare a neprestarii de servicii de transport de catre Asigurat, rezultate ca urmare a producerii unui eveniment asigurat. 1. CONTRACTUL DE ASIGURARE 1.1. In baza contractului de asigurare reglementat de Polita de asigurare, de prezentele Conditii de Asigurare si orice alte conditii specifice anexate ori suplimente atasate la acestea, Asiguratorul acopera raspunderea Operatorului de Transport Rutier pentru prejudicii materiale produse unor terte persoane fizice sau juridice, romane sau straine, care au calitatea de Beneficiari ai serviciilor de transport prestate de Asigurat ca urmare a producerii unui eveniment acoperit prin prezenta polita. 1.2. Prin contractul de asigurare, Asiguratul se obliga sa plateasca o prima de asigurare Asiguratorului, iar acesta preia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligandu-se ca la producerea acestuia sa plateasca Beneficiarului, despagubirea cuvenita. 1.3. Oricand in cursul valabilitatii contractului, de comun acord, se pot aduce modificari acestuia. In astfel de cazuri Asiguratorul va emite un supliment la polita de asigurare, care va face parte integranta din aceasta, modificarile respective intrand in vigoare la data convenita intre parti. 2. OBIECTUL ASIGURARII 2.1. Asiguratorul acopera raspunderea ce ii revine Asiguratului pentru prejudicii materiale produse unor terte persoane care au calitatea de Beneficiari ai serviciilor de transport ce ar fi trebuit prestate de Asigurat, in derularea contractelor de transport rutier incheiate, ca urmare a finalizarii procedurilor judiciare de lichidare a Asiguratului, daca debitul catre tertul prejudiciat nu s-a stins in urma lichidarii capacitatii financiare proprii a Asiguratului prin plati facute catre debitorii sai. 2.2. Prezenta asigurare acopera raspunderea operatorilor de transport rutier de marfuri si persoane, exclusiv raspunderea pentru activitati conexe. 2.3. Orice alta polita de asigurare acoperind aceleasi riscuri/ evenimente ori scrisoare de garantie are intaietate fata de prezenta asigurare. 3. ACOPERIRE PRIN ASIGURARE 3.1. Asiguratorul va despagubi tertii prejudiciati de Asigurat pana la limita raspunderii prevazuta in polita de asigurare pentru: a) Prejudicii materiale aduse unor terte persoane ca urmare a neonorarii unor comenzi sau contracte de transport, cauzate de declansarea procedurilor judiciare de lichidare a Asiguratului; b) Cheltuieli suplimentare facute cu acordul Asiguratorului pentru organizarea unor transporturi in vederea onorarii comenzilor sau contractelor de transport incheiate ; c) Cheltuieli cu apararea impotriva unor pretentii nejustificate ale unor terte persoane, facute cu acordul Asiguratorului; d) Cheltuieli de judecata la care este obligat Asiguratul in procesul civil; e) Cheltuieli cu expertize facute cu acordul Asiguratului. 3.2. Sumele prevazute la art. 3.1. fac obiectul acoperirii prin asigurare numai daca acestea se datoreaza unor raspunderi contractuale ale Asiguratului izvorate din comenzile sau contractele de transport neonorate ca urmare a finalizarii procedurilor judiciare de lichidare a operatorului de transport rutier asigurat nominalizat in polita de asigurare. 4. LIMITE DE RASPUNDERE 4.1. La incheierea asigurarii se stabilesc: a) Capitalul Propriu (capacitatea financiara proprie) a Asiguratului, stabilit in conformitate cu ultimul bilant contabil; Nivelul Financiar minim stabilit in concordanta cu prevederile ORDINUL MINISTERUL LUCRARILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR SI LOCUINTEI Nr. 1842 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora, cu modificarile si completarile ulterioare; b) Limita de Raspundere, pana la care Asiguratorul preia raspunderea Asiguratului fata de terte persoane ce au calitatea de Beneficiari ai serviciilor de transport prestate de care Asigurat in baza unor comenzi sau contracte de transport. 4.2. Limita de Raspundere pana la care Asiguratorul acopera pretentiile de despagubire ale tertilor cu care Asiguratul are incheiate contracte de transport neexecutate, este limitata de nivelul capacitatii financiare suplimentare a Asiguratului si reprezinta raspunderea maxima asumata de Asigurator pentru prejudiciile generate de producerea evenimentelor asigurate pe intreaga perioada de valabilitate a politei de asigurare. 4.3. In cazul in care pe parcursul derularii politei de asigurare nivelul financiar minim (calculat astfel cum se prevede in normativele in vigoare) creste ca urmare a majorarii numarului de vehicule rutiere cu care opereaza asiguratul, pot fi incheiate asigurari suplimentare pentru diferenta. 5. INCHEIEREA CONTRACTULUI SI PLATA PRIMEI 5.1. Asigurarea se incheie pe o perioada de 1 an. 5.2. Asigurarea se incheie in baza completarii Cererii-Chestionar de catre Asigurat, sau in baza comunicarii in scris a informatiilor solicitate de catre Asigurator, la care se anexeaza Specificatia cuprinzand date cu privire la vehiculele rutiere aflate in exploatarea Asiguratului. In cazul in care la data incheierii asigurarii nu sunt cunoscute toate informatiile necesare pentru aprecierea riscului, solicitate de catre Asigurator, acestea vor fi comunicate ulterior Asiguratorului de indata ce vor fi cunoscute de catre Asigurat. 5.3. Asigurarea este considerata incheiata numai prin plata integrala a primei de asigurare si emiterea politei de asigurare de catre Asigurator. Termenele scadente de plata a primei de asigurare se mentioneaza in polita de asigurare. 5.4. In cazul in care se agreaza ca plata primelor exprimate in valuta sa se faca in lei, se va utiliza cursul de referinta leu/valuta comunicat de BNR la data platii. In aceasta situatie, eventualele despagubiri se vor acorda in lei, calculate la cursul BNR de la data producerii evenimentului asigurat. 6. INCEPUTUL SI INCETAREA RASPUNDERII 6.1. Dupa incheierea asigurarii, Asiguratorul preia raspunderea pentru producerea unui eveniment asigurat incepand de la data fixata in polita, dar nu inainte de ora 00:00 a zilei urmatoare celei in care s-a platit prima de asigurare, data incetarii contractului ramanand neschimbata, daca nu s-a agreat altfel la incheierea asigurarii. 6.2. Raspunderea Asiguratorului inceteaza: - la ora 24:00 a ultimei zile din perioada pentru care s-a incheiat asigurarea si s-au platit primele de asigurare; - in cazul denuntarii sau rezilierii contractului de asigurare; - prin plata integrala a sumei ce reprezinta limita de raspundere inscrisa in polita de asigurare. 6.3. In cazul de neplata la termenele scadente a primelor de asigurare, conform celor convenite la incheierea asigurarii, asigurarea se suspenda de la acea data. Asiguratorul poate agrea repunerea in vigoare a politei de asigurare, cu conditia platii primelor restante de catre Asigurat si in baza declaratiei scrise a Asigurarului ca nu s-au produs evenimente acoperite de prezenta polita in perioada de suspendare, raspunderea Asiguratorului reincepand cu ora 00:00 a zilei urmatoare celei in care s-a efectuat plata primelor restante. Pentru eventualele evenimente produse in perioada de suspendare a politei de asigurare, nu se platesc despagubiri. 7. EXCLUDERI GENERALE 7.1. Contractul de asigurare nu acopera consecintele urmatoarelor evenimente: a) razboi (indiferent daca razboiul a fost sau nu declarat), razboi civil, invazie, actiune a unui dusman extern, ostilitati, insurectie, putere militara (dictatura) sau uzurpare de putere, actiune a unor grupuri de persoane rauvoitoare sau persoane care actioneaza in numele sau in legatura cu orice organizatie politica, conspiratie, represalii, actiunea torpilelor, prezenta minelor si a altor mijloace de lupta similare si in general a tuturor evenimentelor de razboi cat si a actelor de sabotaj si terorism avand un caracter politic sau asimilate razboiului; b) capturare, sechestrare, rechizitionare, expropriere cu forta sau detinere, distrugere sau avariere din ordinul oricarui guvern de drept sau de fapt sau a oricarei autoritati publice; c) revolta, tulburari civile, greve, greve patronale sau alte evenimente similare; d) efectele directe sau indirecte ale exploziei atomice, ale radiatiior sau infestarii radioactive, ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile; e) violare a embargoului, contrabanda, comert prohibit sau clandestin, confiscare, punere sub sechestru sau rechizitionare; f) orice forma de sechestru, cautiune sau alte garantii financiare; g) amenzi de orice fel, cheltuieli penale; h) orice pagube indirecte ca de exemplu: diferentele de curs valutar si in general orice obstacole ridicate in cursul unei exploatari sau operari comerciale; i) carantina, dezinsectie, masuri sanitare; j) savarsirea unor acte ilegale ori unor fapte incriminate de Codul Penal ca infractiuni de catre Asigurat sau a oricarui prepus al acestuia; k) pagubele produse ca urmare a actiunii sau inactiunii cu caracter fraudulos sau penal a unui membru din conducerea Asiguratului, precum si a prepusilor sai; l) infestarea marfurilor transportate, ca urmare a amestecarii sau a schimbarii gustului si/sau a mirosului, fie o depreciere a continutului, fie cheltuieli pentru readucerea in stare normala a marfurilor transportate; m) poluarea de orice fel; n) folosirea de mijloace de transport neadaptate specificului marfurilor transportate; 7.2. Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru pretentiile de despagubire formulate de terte persoane care beneficiaza de serviciile Asiguratului, daca nu se face dovada existentei relatiei contractuale; 7.3. Nu sunt acoperite prin asigurare orice alte cheltuieli sau recunoasteri ale raspunderii facute de Asigurat fara acceptul scris al Asiguratorului. 7.4. Nu sunt acoperite cazurile in care Asiguratul este exonerat de raspundere, cum ar fi : a) cazurile de forta majora (imprejurare externa, imprevizibila, extraordinara si invincibila, fara relatie cu lucrul care a provocat paguba sau cu insusirile sale naturale), cum ar fi: cutremurul de pamant, trasnetul, inundatia, avalansa, furtuna, prabusirile si alunecarile de teren etc.; b) prejudiciile produse din culpa exclusiva a unei terte persoane; c) prejudiciile produse din culpa exclusiva a persoanei pagubite; 7.5. Nu sunt acoperite cererile de despagubire formulate pentru prejudicii produse inainte de intrarea in vigoare a politei de asigurare, chiar daca descoperirea acestora ori a legaturii de cauzalitate dintre prejudiciu si serviciile prestate de Asigurat s-au produs dupa intrarea in vigoare a asigurarii. 8. EXCLUDERI SPECIALE 8.1. Nu sunt cuprinse in asigurare si Asiguratorul nu acorda despagubiri pentru: 8.1.1. prejudicii produse prin accidente de autovehicule; 8.1.2. prejudicii produse marfurilor transportate pe timpul transportului, la incarcare, descarcare sau pe timpul depozitarii in depozitele operatorului de transport ; 8.1.3. prejudicii produse prin vatamari corporale ; 8.1.4. taxe, drepturi de vama si amenzi aplicate de autoritati vamale ca urmare a incalcarii prevederilor Conventiei TIR ; 8.1.5. pretentii in legatura cu prejudicii de imagine aduse oricarei persoane sau daune morale ; 8.1.6. rate de leasing, rate de credit si penalizarile de intarziere aferente ; 8.1.7. orice pretentie de despagubire pentru daune de consecinta, chiar daca acestea sunt urmare neindeplinirii obligatiilor contractuale. 8.2. Nu este acoperita prin asigurare raspunderea Asiguratului pentru creantele aparute in caz de faliment pentru : 8.2.1. taxele, timbrele si orice alte cheltuieli aferente procedurii de lichidare judiciara a Asiguratului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate; 8.2.2. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de societatile bancare, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 8.2.3. creantele izvorate din raporturi de munca; 8.2.4. creantele bugetare; 8.2.5. creantele garantate cu ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare, ori drepturi de retentie, de orice fel; 8.2.6. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti in baza unor obligatii de intretinere, alocatii sau obligatii de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta, precum si eventuale creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 8.2.7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, precum si din chirii ; 8.2.8. alte creante chirografare cu exceptia celor izvorate din raporturile contractuale cu beneficiarii serviciilor de transport prestate de Asigurat . 8.3. Nu sunt acoperite prin asigurare raspunderile Asiguratului pentru prejudicii aduse unor terte persoane, chiar ca urmare a neonorarii unor comenzi sau contracte de transport, daca aceste prejudicii au aparut in urma unor transporturi efectuate de Asigurat cu vehicule rutiere pentru care nu exista licenta de transport valabila la data producerii Evenimentului asigurat. 9. OBLIGATIILE ASIGURATULUI 9.1. Asiguratul este obligat sa raspunda in scris la intrebarile formulate de Asigurator, cu privire la imprejurarile esentiale referitoare la risc, pe care le cunoaste. Daca imprejurarile esentiale referitoare la risc se modifica in perioada de valabilitate a politei, Asiguratul este obligat sa comunice in scris Asiguratorului schimbarile respective. 9.2. Asiguratul va administra cu profesionalism si prudenta derularea comenzilor si contractelor de transport, respectand legislatia in vigoare si luand toate masurile de prevenire a aparitiei evenimentului asigurat. 9.3. Asiguratul este obligat sa comunice in scris Asiguratorului, imediat ce a luat cunostinta, orice schimbare sau modificare a riscului, cum ar fi: suspendarea sau retragerea licentei, starea de insolventa (prin insolventa intelegandu-se acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizata prin incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile), declansarea procedurii de reorganizare judiciara si a falimentului etc. 9.4. Asiguratul va tine o evidenta contabila clara, din care sa se poata verifica oricand situatia facturilor achitate, neachitate, termenele scadente si ordinele de plata cu care s-au facut platile catre furnizori ori alte debite. 9.5. In cazul producerii evenimentului asigurat orice solicitare de reparare a unui prejudiciu cauzat unei terte persoane, ca urmare a derularii contractelor de transport, a) va fi avizata in scris Asiguratorului in termen de 24 ore de la primirea cererii si va cuprinde informatii privind suma pretinsa precum si informatii referitoare la evenimentul care a dat nastere respectivei cereri; b) va prezenta Asiguratorului orice documente relevante in legatura cu evenimentul care a generat cererea de despagubire; c) va permite Asiguratorului sa faca propriile investigatii in legatura cu evenimentul care a dat nastere pretentiei de despagubire; d) nu va recunoaste nici o raspundere si nu va face nici o oferta, promisiune sau plata fara acordul prealabil al Asiguratorului; e) se va apara in proces tinand seama de recomandarile facute de Asigurator. Asiguratorul este indreptatit, in cazurile in care apreciaza ca este necesar, in procesul civil, sa indice Asiguratului sa-si angajeze aparator atat in prima instanta cat si in caile de atac. f) sa conserve dreptul de regres impotriva tertilor vinovati de producerea pagubei, in caz contrar Asiguratorul are dreptul sa refuze plata despagubirii. 9.6. Sub sanctiunea pierderii dreptului la despagubire, Asiguratul nu se va implica in procese care ii pun in cauza raspunderile asigurate prin prezentul contract, fara instiintarea si acordul scris prealabil a Asiguratorului; 9.7. Asiguratul are obligatia sa declare existenta altor asigurari pentru aceeasi raspundere la Asiguratori diferiti, atat la incheierea politei de asigurare cat si pe parcursul valabilitatii acesteia; 9.8. Nerespectarea oricareia din obligatiile Asiguratului in derularea acestui contract de asigurare, atrage pierderea dreptului la despagubire, daca din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei. 10. OBLIGATIILE ASIGURATORULUI 10.1. Asiguratorul are obligatia sa constate si sa evalueze pagubele prin reprezentantii sai sau prin experti agreati si/sau numiti de acesta. 10.2. Asiguratorul are obligatia sa stabileasca si sa plateasca despagubirile cuvenite, in baza documentatiei complete privind cauzele si imprejurarile in care s-a produs riscul asigurat, in urma finalizarii procedurii judiciare de lichidare a Asiguratului, in limitele raspunderilor preluate prin polita de asigurare. 10.3. Obligatiile si raspunderile Asiguratorului se limiteaza numai pentru prejudiciile produse tertelor persoane ce au calitatea de Beneficiari ai serviciilor ce ar fi trebuit prestate de Asigurat, pentru care atat evenimentul asigurat cat si cererea de despagubire formulata de terta persoana prejudiciata au aparut in timpul perioadei asigurate. 11. CONSTATAREA, EVALUAREA SI STABILIREA DESPAGUBIRII 11.1. Stabilirea si plata despagubirilor, se face de catre Asigurator in baza documentatiei complete privind cauzele si imprejurarile in care s-a produs evenimentul asigurat si a documentelor din care sa rezulte cuantumul prejudiciului cauzat. 11.2. Despagubirea nu poate depasi limita maxima a raspunderii, acoperita prin contractul de asigurare, nici cuantumul pagubei si nici valoarea prejudiciului din momentul producerii evenimentului asigurat precum si a cheltuielilor justificate. 11.3. Nimeni nu poate beneficia de acoperirea oferita de prezenta polita de asigurare daca nu justifica faptul ca a suferit un prejudiciu, acesta fiind cauzat de un eveniment acoperit prin prezenta polita. 11.4. Despagubirile se acorda de Asigurator numai dupa ce Asiguratul face dovada ca in prealabil a efectuat plati de despagubire fata de terti al caror cuantum sa fie cel putin egal cu capitalul propriu (capacitatea financiara proprie) al Asiguratului, mentionata in polita de asigurare. 11.5. Asiguratorul este, de asemenea, indreptatit: - sa amane acordarea despagubirii daca exista instituita impotriva Asiguratului o ancheta sau procedura penala in legatura cu prejudiciul cauzat, pana la finalizarea anchetei sau, respectiv, a procedurii penale; - sa nu plateasca despagubiri in cazul in care cererea de despagubire are la baza declaratii false sau daca Asiguratul (sau oricare alta persoana care actioneaza in numele sau) a contribuit in mod deliberat ori prin neglijenta grava la producerea sau marirea prejudiciului. - sa nu plateasca despagubiri pentru prejudicii aduse unor terte persoane, chiar ca urmare a neonorarii unor comenzi sau contracte de transport, daca aceste prejudicii au aparut in urma unor transporturi efectuate de Asigurat cu vehicule rutiere care nu se regasesc inscrise in Specificatia anexata politei de asigurare. 11.6. Asiguratorul poate decide efectuarea unor cheltuieli care ar putea conduce la micsorarea cuantumului despagubirii, prin aplicarea prevederilor de la pct. 3.1., lit.b., inainte de finalizarea procedurilor de lichidare judiciara a Asiguratului, decizie care are la baza comunicarile facute de Asigurat cu privire la modificarea riscului, astfel cum se prevede la pct. 9.3. 11.7. Daca Asiguratul a comunicat date inexacte sau incomplete referitoare la riscuri ori daca nu a facut imediat comunicarea cu privire la modificarile aparute, Asiguratorul, in cazul in care evenimentul nu s-a produs, are dreptul sa denunte contractul de asigurare. In cazul in care evenimentul asigurat s-a produs Asiguratorul este exonerat de plata despagubirii din asigurare. 12. REZILIERE Contractul de asigurare se reziliaza de drept fara interventia instantelor judecatoresti si fara indeplinirea altor formalitati si nu produce efecte in urmatoarele situatii: a) cand vehiculele din administrarea operatorului de transport rutier sunt utilizate la transportul de produse de contrabanda, droguri, arme si munitii, materiale radioactive, treceri ilegale de persoane peste frontiera, din vina dovedita a administratorului acestuia sau a persoanei desemnate sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier; b) in cazurile de accidente rutiere grave, soldate cu victime omenesti sau cu deteriorarea grava a mediului inconjurator, datorate nerespectarii de catre operatorul de transport rutier a normelor legale de organizare si desfasurare a activitatii sau a normelor tehnice de intretinere a vehiculelor din administrarea sa; c) cand se constata falsificarea documentelor de transport de catre administratorul operatorului de transport rutier sau de catre persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de transport rutier si utilizarea lor la efectuarea transporturilor; d) cand se constata ca operatorul de transport rutier a obtinut licenta de transport rutier public sau licenta de transport rutier in interes propriu in baza unor documente falsificate sau ca urmare a prezentarii unor date eronate. 13. DISPOZITII FINALE 13.1. Limita de Raspundere asigurata reprezinta capacitatea financiara suplimentara solicitata de Asigurat; intreaga responsabilitate pentru modalitatea de stabilire a nivelului de acoperire apartine Asiguratului. 13.2. In cazul in care cererea sau declaratia Asiguratului este neadevarata ori cererea de despagubire este frauduloasa sau in mod evident exagerata, ori are la baza declaratii false, Asiguratorul este exonerat de obligatia efectuarii oricarei plati de despagubire. 13.3. Dreptul de a ridica pretentii fata de Asigurator privind achitarea despagubirii se stinge in termen de doi ani din momentul producerii evenimentului asigurat. 13.4. In cazul denuntarii sau rezilierii politei de asigurare, prevederile acesteia se aplica pentru evenimentele asigurate survenite inainte de denuntare sau reziliere, pana la lichidarea definitiva a acestora. 13.5. Respectarea riguroasa si indeplinirea conditiilor prevazute mai sus, in masura in care se refera la obligatiile care ii revin Asiguratului, precum si presupunerea ca declaratiile Asiguratului, ca si cele din Cererea-Chestionar sunt adevarate, vor fi o conditie ce precede orice raspundere care revine Asiguratorului. 13.6. In limitele despagubirilor platite in baza politei de asigurare, Asiguratorul este subrogat in toate drepturile Asiguratului sau beneficiarilor de despagubiri contra celor raspunzatori de producerea pagubelor. 13.7. Asiguratul raspunde de prejudiciile aduse Asiguratorului prin acte care ar impiedica realizarea dreptului prevazut in art. 13.6. de mai sus. 13.8. Daca Asiguratul renunta la dreptul sau de regres sau daca, din vina lui, exercitarea acestui drept nu mai este posibila, Asiguratorul este eliberat de obligatia de a plati despagubirea pana la limita sumei reprezentand dreptul de regres. Daca plata a fost deja efectuata, Asiguratul este obligat sa inapoieze despagubirea platita de catre Asigurator. 13.9. Orice litigiu intre Asigurat si Asigurator decurgand din sau in legatura cu aceasta polita de asigurare, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desfiintarea lui, se va rezolva pe cale amiabila sau se va solutiona de catre instantele competente din Romania, in conformitate cu legislatia in vigoare. ~~~~~~~~~~~~~~
Modalitati de plata
- Cash - la primirea politei si a chitantei;
- Depunere numerar la filiala bancii Alpha Bank din zona in care locuiti;
- OP in contul indicat pe decontul de prima pe care vi-l transmitem.